autocunoaștere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. autocunoaște)

1. faptul de a se autocunoaște; cunoaștere de către sine însuși.
2. (psih.) metodă introspectivă de cunoaștere a propriei persoane.

necunoaștere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + cunoaștere)

1. faptul de a nu poseda cunoștințe, informații, date asupra unui subiect, asupra unei probleme; lipsă de cunoaștere; neștiință.

recunoaștere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (recunoaşte)

1. acțiunea de a (se) recunoaște.
2. (jur.) act prin care un copil născut în afara căsătoriei dobândește o condiție juridică asemănătoare celei a copilului născut în căsătorie.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acologie)

1. cunoaștere a medicamentelor pentru tratarea diferitelor boli.

agramatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrammatisme)

1. necunoaștere a vorbirii și a scrierii corecte; incultură, ignoranță.
2. pierdere a capacității de a exprima cuvintele.

aloempatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (alo- + empatie)

1. cunoaștere a celorlalți prin propria perspectivă.

alogism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alogismus)

1. judecată care contrazice logica.
2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști.