Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., it. causa, după fr. cause)
1. ceea ce determină apariţia unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă, în anumite condiţii, apariţia altui fenomen.
2. problemă socială de mare importanţă, care preocupă o colectivitate largă de oameni.
3. în cunoştinţă de ~ = cunoscând bine problema despre care este vorba; a face ~ comună = a lupta împreună (cu alţii) pentru aceeaşi cauză.
6. a avea câştig de ~ = a câştiga.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. confirmer, lat. confirmare)
1. a întări, a susţine, a recunoaşte autenticitatea, exactitatea unui lucru, justeţea unei afirmaţii; a adeveri.
2. (jur.) a renunţa la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.
3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).
4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situaţie.
5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmaţiei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. interpoler, lat. interpolare)
1. a insera cuvinte, fraze care nu aparțin textului respectiv, în textul unui manuscris.
2. (mat.) a intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe valori determinate prin calcul.
3. a determina valoarea unei funcții într-un punct al unui interval, cunoscând valoarea ei în extremitățile intervalului.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. récuser, lat. recusare)
1. tr. a respinge un judecător, un martor etc., nerecunoscându-i competenţa, bănuindu-l de părtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoaşte ceva.
2. refl. a refuza de a judeca o pricină, a se declara incompetent; a se sustrage.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. stoichiométrique)
1. referitor la stoichiometrie.
2. calcul ~ = calcul pentru stabilirea echivalentului chimic al unui element dintr-o reacţie, cunoscându-se cel al altui element din acea reacţie.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. unitarien)
1. I. care ține de unitarism; care se referă la unitarism; (înv.) unitărășesc.
2. confesiune ~ă = confesiune creștină bazată pe unitarianism.
3. II. adept al unitarismului; unitarist.
4. credincios care neagă dogma Treimii, recunoscând doar o singură persoană în Dumnezeu.