Dictionar

curățăciune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (curăța + -iune)

1. curățenie a sufletului; puritate.
2. (var.) curățiciune.
 

asana

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. assainir, lat. sanare)

1. a înlătura surplusul de apă de pe o suprafață de teren prin lucrări hidrotehnice; (p. ext.) a curăța, a face salubru.
2. (med.) a elimina un focar de infecție.
3. (fig.) a îmbunătăți, a redresa; a însănătoși.
4. (ec.) a stabiliza (moneda).
 

autofreză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + freză)

1. (tehn.) freză autopropulsată folosită la curățarea drumurilor, dezăpezire etc.
 

autoperie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto2 +perie)

1. autovehicul prevăzut cu perii pentru curățatul străzilor.
 

bitern

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. bittern)

1. apă curată rezultată din evaporarea apei de mare la obținerea sării marine.
 

chiureta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. cureter)

1. a curăța cu chiureta suprafața unei mucoase.
 

chiuretaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. curetage)

1. (med.) operație chirurgicală prin care anumite organe interne sunt curățate cu chiureta, în special la femei; chiuretare, raclaj.
2. (ginec.) una dintre metodele chirurgicale pentru avort (cealaltă fiind aspirația, cea mai utilizată în țările dezvoltate).