biocurent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bio- + curent)

1. energie electrică produsă în țesuturile vii.

contracurent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-courant)

1. curent de apă, de aer etc. care se deplasează în sens opus.

curent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. courant)

1. adj. (despre vorbire) curgător, fluent.
2. (despre an, lună) în curs; prezent.
3. (fig.) care circulă; obișnuit, uzual.
4. apă ~ă = apă care curge de la robinet.
5. (mat.) punct ~ = punct mobil care parcurge o curbă.
6. s. m. deplasare a unei mase de apă sau de aer într-o anumită direcție.
7. mișcare orientată a particulelor încărcate cu sarcini electrice.
8. parâmă ce trece printr-un sistem de scripeți cu care se ridică bărcile.
9. s. n. ansamblu de idei, de teorii politice, științifice, artistice etc., rezultantă generală a tendințelor unei anumite epoci.
10. a se pune (sau a se ține) la ~ = a se informa.

curenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (curent)

1. 1.. tr. a produce o zguduire, o comoție prin curent electric.
2. refl. (despre ființe) a atinge un curent electric.

curentograf

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. courantographe)

1. (hidrografie) instrument științific folosit pentru a măsura și înregistra viteza curenților acvatici; curentometru înregistrator.

curentometru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. courantomètre)

1. aparat pentru măsurarea direcției și vitezei curenților acvatici.

abluțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablution, lat. ablutio)

1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale și la catolici, pentru purificare.
2. purificare religioasă.
3. (fam.) îmbăiere prin duș.
4. eroziune exercitată de curenții marini de adâncime.

aboliționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abolitionnisme)

1. mișcare politică apărută la sfârșitul sec. XVIII în S.U.A., care susținea desființarea sclavajului.
2. curent de opinie care susține necesitatea abolirii unor relații sociale, a unui regim politic, unei pedepse.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

actualitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actualité)

1. timpul prezent.
2. ceea ce este actual; (pl.) evenimente curente, la ordinea zilei.

admitanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. admittance)

1. mărime inversă impedanței unui circuit electric de curent alternativ.