concurge
Parte de vorbire: vb. intr. (înv.)
Etimologie: (după lat. concurrere)
Etimologie: (după lat. concurrere)
1. a se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții; a tinde (spre), a se întinde (într-un punct); a converge.
2. a lucra împreună; a participa la elaborarea unei opere sau la realizarea unei acțiuni comune; a colabora; a conlucra; a coopera.
3. a candida, a concura.