Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pianiste)
1. cel care cântă la pian1, care are ca profesiune cântatul la pian.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. position, lat. positio, germ. Position)
1. mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se găsește ceva sau cineva.
2. (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul în care sunt ținute mâinile în timpul cântatului la instrumentele muzicale.
3. locul pe care îl ocupă un sunet într-un cuvânt.
4. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de război pe mare, servind ca bază de atac sau de apărare.
5. atitudine a corpului; ținută.
6. situație, stare în care se găsește cineva sau ceva.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. solfeggio)
1. (muz.) mică piesă vocală fără cuvinte, creată pentru exerciţii; (înv.) paralaghie.
2. exerciţiu în intonarea notelor cu pronunţarea denumirilor lor silabice, să dezvolte auzul, simţul melodic şi ritmic; (înv.) paralaghie.
3. culegere sau colecție de lecții de muzică vocală, în care dificultățile cântatului sunt tratate progresiv.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după it. violinistico)
1. adj. referitor la (cântatul din) vioară.
2. s. f. arta de a cânta la vioară.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (lat. bucinator, buccinator)
1. (anat.) care ocupă lateral spațiul dintre cele două maxilare.
2. (anat.) mușchi ~ = mușchiul obrazului, între cele două maxilare, folosit pentru a alungi transversal gura (mai ales pentru cântatul la trompetă); buccinator.