Rezultate secundare (Cèpe;):
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după germ. apperzipieren)
1. a conștientiza clar o percepție, o cunoștință; a percepe, a asimila.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. concipere)
1. tr. a imagina, a proiecta, a crea.
2. a-şi face o idee despre ceva; a pricepe, a înţelege.
3. a formula (ceva) într-un anumit fel, a exprima.
4. intr. (despre femei) a rămâne însărcinată.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. percipere)
1. a încasa (un impozit, o taxă).
2. a sesiza cu ajutorul simţurilor şi al gândirii, obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare.
Parte de vorbire: vb. tr. (latinism)
Origine: (lat. recipere)
1. a recăpăta posesia a ceva; a reprimi, a relua.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)
1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. habilité, lat. habilitas)
1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, şiretlicuri.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aborder)
1. intr. (despre nave) a se ciocni.
2. a se opri lângă o navă bord la bord.
4. tr. (fig.) a se apropia de cineva spre a-i vorbi.
5. a începe studiul unei probleme; a deschide o discuţie.
Parte de vorbire: I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)
Origine: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)
1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acuité)
1. capacitate senzorială de a percepe excitaţii foarte slabe; agerime, ascuţime.
2. grad de înălţime pe care îl poate atinge o voce, un instrument muzical.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acousmie)
1. halucinaţie auditivă care împiedică perceperea sunetelor.