Dictionar

Calin, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. câlin)

1. care se alintă; alintat.

2. tandru; mângâietor.


Calinerie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. câlinerie)

1. cuvinte, maniere, expresii dulci și tandre, rezervate în general copiilor; dezmierdare, alintare, alint.

2. (antonime) bruscare, bruschețe, duritate.


Călinescianism

Parte de vorbire: s.
Origine: (călinescian + -ism)

1. atitudine creatoare deschisă faţă de fenomenul cultural-estetic, având drept coordonate conturarea unei viziuni dinamice, constructive, în concordanţă cu clasicitatea spiritului nostru latin, aparţinând lui G. Călinescu.


Albitizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. albitisation)

1. (geol.) înlocuirea parțială sau completă a feldspatului plagioclaz preexistent sau a feldspatului alcalin cu albit; transformare a feldspaţilor în albite.


ALCALI-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. alcali-, cf. arab. al-kali „plantă marină”)

1. „alcalin”.


Alcaliceluloză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alcalicellulose)

1. derivat alcalin al celulozei, la fabricarea viscozei.


Alcaliemie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Alkaliämie)

1. (med.) perturbarea echilibrului acidobazic din organism printr-o alcalinitate excesivă; alcaloză.

2. (antonim) acidoză.


Alcalii

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alcali)

1. pl. hidroxizii metalelor alcaline.


Alcalinitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alcalinité)

1. însuşire a unei substanţe de a fi alcalină.

2. concentraţie în ioni de hidroxili a unei soluţii.