Dictionar

carmelit, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. carmélite)

1. I. referitor la religioșii care aparțin de ordinul contemplativ al Muntelui Carmel.
2. care se referă sau aparține de ordinul contemplativ al Muntelui Carmel.
3. II. membru al unui ordin călugăresc catolic, celebru prin austeritatea sa.
 

convent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. convent, lat. conventus)

1. consiliu al unei mănăstiri, al unui ordin călugăresc.
2. for suprem în biserica protestantă, format din clerici și laici.
3. adunare generală a francmasonilor.
 

monahal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. monacal)

1. de monah; călugăresc.
 

trinitar, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. trinitaire)

1. I. referitor la trinitate.
2. care crede în Sfânta Trinitate.
3. II. adept al trinității.
4. credincios creștin care acceptă dogma trinității; trinitarian.
5. membru al ordinului călugăresc al Sfintei Treimi; trinitarian.
 

ursulină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ursuline)

1. călugăriță dintr-un ordin călugăresc catolic, al cărui nume derivă din numele Sfintei Ursula, care se consacra educației fetelor și îngrijirii bolnavilor.
 

oratorian

Parte de vorbire:  adj., s.m.  
Etimologie: (it. oratoriano, fr. oratorien)

1. adj. care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului.
2. s.m. călugăr din ordinul Oratoriului, congregație religioasă.