Dictionar

călătorire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (călători)

1. îndreptare spre un loc (mai) îndepărtat; călătorie.
2. drumul pe care îl face cineva spre un loc (mai) îndepărtat; călătorie.
 

escalator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. escalator)

1. scară rulantă, cu trepte mișcătoare, care transportă oameni de la un nivel la altul.
 

aeronaut, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aéronaute)

1. persoană care dirijează sau călătorește cu un vehicul aerian.
 

agenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. agenzia)

1. reprezentanță a unei instituții sau întreprinderi.
2. ~ telegrafică (sau de presă) = instituție specializată care primește și transmite presei știri și informații; ~ de bilete = birou unde se vând bilete pentru spectacole, concerte etc.; ~ de voiaj = birou unde se vând cu anticipație biletele de călătorie.
 

ambarcader

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. embarcadère, sp. embarcadero)

1. loc unde se îmbarcă mărfuri, călători etc. pe nave.
 

autocaravană

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + caravană)

1. autovehicul special, care dă reprezentații cinematografice în diferite locuri.
2. grup de vehicule care călătoresc împreună; caravană de automobile.
 

autohaltă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + haltă)

1. facilitate de pe un drum la care opresc autobuzele intraurbane și autocarele de transport public interurban pentru a permite călătorilor să urce și să coboare din vehicul; haltă pentru autobuze, stație de autobuz.
 

automotor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. automoteur)

1. vehicul feroviar cu motor cu ardere internă sau electric, pentru transportul călătorilor.
2. tren ~ = tren local sau de lux, format din unul sau două vagoane, care utilizează un motor propriu în locul locomotivei.