Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (călăuz[ă] + -i)
1. tr. a conduce pe cineva pe un drum.
2. a îndruma, a învăța, a povățui.
3. refl. a se orienta, a se conduce după...
4. (var.) (înv.) a (se) călăuzli.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. călăuzi)
1. acțiunea de a călăuzi; îndrumare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. călăuzi)
1. condus pe un drum; îndrumat; orientat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. călăuzi)
1. care călăuzește, care îndrumă; îndrumător.
2. care servește drept călăuză.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. conducere)
1. tr. a îndruma un grup de oameni, o instituţie, o organizaţie.
2. (sport) a fi în fruntea clasamentului.
3. (fig. a dirija o discuţie; a călăuzi, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri.
4. a acompania, a însoţi pe cineva.
5. a dirija mişcarea, mersul unui vehicul; a şofa.
6. refl. a se comporta, a se orienta (după).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. devise)
1. formulă scurtă care exprimă o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva.
2. (herald.) figură emblematică ce însoţeşte un scut, un blazon.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. guider)
1. tr., refl. a (se) călăuzi; a (se) conduce, a (se) orienta.
2. tr. a imprima o anumită mişcare unei piese, unui mecanism etc. cu ajutorul ghidajului (1).
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Lösung)
1. formulare concisă a unei idei călăuzitoare, a unei chemări la îndeplinirea unei sarcini de actualitate.
2. placardă, afiş etc. cu o astfel de chemare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. piloter)
1. tr. a conduce o (aero)navă, o locomotivă, o mașină etc. ca pilot.
2. a conduce un vehicul sau o navă în condiții speciale.
3. (fig.) a dirija, a călăuzi, a ghida.
4. (fig.; despre o știință) a orienta o disciplină prin noțiunile și metodele proprii.
5. intr. (despre nave, trenuri) a merge mai încet, cu precauție, datorită nesiguranței drumului.
Parte de vorbire: adj., s.m.f., s.n. (înv.)
Origine: (îndrepta + -ător)
1. (persoană) care îndrumă, îndreaptă; călăuzitor.
3. s.m.f. persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie; corector.
5. s.n. semn care indică o direcție.
6. (var.) (înv.) îndereptător, (înv.) îndireptător.