Dictionar

Călăuzit, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. călăuzi)

1. condus pe un drum; îndrumat; orientat.

2. (var.) (înv.) călăuzlit.


Călăuzire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. călăuzi)

1. acțiunea de a călăuzi; îndrumare.

2. (var.) (înv.) călăuzlire.


Călăuzi

Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (călăuz[ă] + -i)

1. tr. a conduce pe cineva pe un drum.

2. a îndruma, a învăța, a povățui.

3. refl. a se orienta, a se conduce după...

4. (var.) (înv.) a (se) călăuzli.