Dictionar

căputar

Parte de vorbire:  s.m., s.n. (înv.)  
Etimologie: (căpută + -ar)

1. s.m. cizmar care pune căpute; (pop.) cârpaci.
2. s.n. (Banat) calapod.
 

căputătură

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (căputa + -ătură)

1. parte a încălțămintei care acoperă zona superioară a labei; căpută.
2. aplicare a unor căpute noi la o încălțăminte uzată; căputare.