Dictionar

acomodat

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accommodé, lat. accommodatus)

1. deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat, potrivit.
2. s.n. acomodare.
 

adat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. turkmen. adat „tradiție, obicei”)

1. ansamblu de legi nescrise, obiceiuri şi tradiţii la musulmani.
 

aderent; alipit; unit; sudat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT adhaerens
2. FR adhérent; soudé
3. EN adherent; united
4. DE anhängend; zusammengeklebt; anhaftend; anklebend; aneinanderhängend
5. RU прилеraющий; приросший
6. HU ráragadó; összetapadó; összeforrott
 

autoblindat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. autoblindata)

1. vehicul blindat, cu roţi sau cu şenile, înarmat uşor, pentru misiuni de recunoaştere, siguranţă et cetera; automobil blindat.
 

bicuspidat

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bicuspidé)

1. (botanică) califică un organ, despicat în partea de sus și care se termină cu două vârfuri.
2. (anatomie) califică un organ care se termină cu două vârfuri; bicuspid.
 

bicuspidat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT bicuspidatus
2. FR bicuspidé
3. EN bicuspidate; bicuspid
4. DE zweispitzig
5. RU двуостроконечный
6. HU kétszálkahegyű
 

abioseston

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abioseston)

1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.
 

abordabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abordable)

1. care poate fi abordat, de care te poți apropia ușor, care nu face dificultăți, care nu pune piedici; accesibil.
 

abracadabrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abracadabrant)

1. cu totul neobișnuit; surprinzător, uluitor, extraordinar; ciudat, bizar.
 

abscisă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.
 

absolutoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.
2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie.
3. act de absolvire a unei şcoli.
 

accept

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Akzept)

1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă.
2. acord, aprobare.