Absolutoriu, -ie

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.

2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie.

3. act de absolvire a unei şcoli.

---

Accept

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akzept)

1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă.

2. acord, aprobare.

---

Achita

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. acquitter)

1. tr. (jur.) a declara pe cineva liber de răspundere penală, a scoate din culpă.

2. (fam.) a ucide.

3. tr., refl. a(-şi) plăti o datorie.

4. a se ~ de ceva = a îndeplini (ceva).

---

Chit 1

Parte de vorbire: adv.
Origine: (fr. quitte)

1. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-şi fi plătit o datorie faţă de cineva.

---

Contracta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. contracter, lat. contrahere)

1. tr. a încheia un contract.

2. a lua asupra sa o obligaţie.

3. a ~ o datorie = a se împrumuta.

4. a se îmbolnăvi de...

5. tr., refl. (despre muşchi) a (se) strânge, a (se) zgârci.

6. refl. (despre corpuri) a-şi micşora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic.

---

Corupe

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. corrumpere)

1. tr., refl. a (se) abate de la moralitate, corectitudine sau datorie.

2. a face să-şi piardă, a-şi pierde integritatea, puritatea etc.; a (se) strica, a (se) denatura.

---