Dictionar

Boroș-hordău

Parte de vorbire: s.n. (regional)
Origine: (necunoscută)

1. butoi cu vin.


DAUCI-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. daucus „morcov sălbatic”)

1. „morcov”.


Dauciform

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dauciforme)

1. în formă de morcov; daucoid.


DAUCO-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (gr. daukon „morcov sălbatic”)

1. „morcov”.


Daumen

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Daumen)

1. sunet prin apăsarea pe coardă cu degetul mare în poziţiile înalte, la violoncel şi contrabas.


Daună

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. daunum)

1. stricăciune, pagubă; prejudiciu moral.

2. (pl.) despăgubiri morale.

3. în ~a (cuiva sau a ceva) = în paguba (cuiva sau a ceva).


Accident

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare.

2. ridicătură, adâncitură a unui teren.

3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui.

4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza).

5. s. m. alteraţie.


Acidizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. acidisation)

1. acțiunea de a acidula, de adăugare a unei cantități de acid într-o soluție, lichid et cetera; acidulare.


Acidula

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. aciduler)

1. a adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid.

2. a da un gust acrișor unei băuturi; a da aciditate unui lichid.


Activator, -oare

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. activateur)

1. adj., s. m. (substanţă) care, adăugată unui catalizator, unui material, le intensifică activitatea; activant.

2. s. m. microelement din structura materiei vii, cu rol de activare a fermenţilor.

3. substanţă care activează fermenţii inactivi sau stimulează dezvoltarea unor organe sau ţesuturi embrionare.


Adeziv, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. adhésif, lat. adhaesivus)

1. adj. (despre materiale) care stă strâns lipit.

2. (biol.; despre organe) care fixează organismul de ceva.

3. (bot.) care se lipeşte şi se uneşte prin concreştere (celulă, disc).

4. s.m. produs, natural sau sintetic, la încleierea lemnului, a metalelor, materialelor plastice etc.

5. substanţă care se adaugă la preparatele agricole antiparazite pentru o mai bună fixare a acestora pe plante.


Aditiv, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.

2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.

3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.

4. II. lucru adăugat, completare, supliment.

5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.

6. (industria alimentară) produs destinat modifice gustul sau parfumul, prelungească conservarea.

7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.