Rezultate principale (Declama.):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déclamer, lat. declamare)
1. a rosti cu voce tare un text literar (versuri).
2. a vorbi cu un ton declamator.
Rezultate secundare (Declama.):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamable)
1. (despre versuri) care se poate declama.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (declama + -ăcios)
1. care seamănă cu declamarea; declamator.
2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. declamando)
1. (muz.) declamând.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déclamation, lat. declamatio)
2. acţiunea de a rosti expresiv textul dramatic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatif)
1. care se raportează la declamare; declamator.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (declamativ + -ism)
1. caracter declamativ (care se referă la declamare, la recitare).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déclamer, lat. declamare)
1. a rosti cu voce tare un text literar (versuri).
2. a vorbi cu un ton declamator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamable)
1. (despre versuri) care se poate declama.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. declamando)
1. (muz.) declamând.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatif)
1. care se raportează la declamare; declamator.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (declamativ + -ism)
1. caracter declamativ (care se referă la declamare, la recitare).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatoire, lat. declamatorius)
1. care declamă, care este pompos, emfatic și lipsit de substanță; declamativ.
2. (despre cuvinte, intonație, stil) care seamănă cu declamarea; (înv.) declamatoric, (înv.) declămăcios.
3. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.