Dictionar

Rezultate principale (Declama.):

Declama

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déclamer, lat. declamare)

1. a rosti cu voce tare un text literar (versuri).

2. a vorbi cu un ton declamator.


Rezultate secundare (Declama.):

Declamabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamable)

1. (despre versuri) care se poate declama.


Declămăcios, -oasă

Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (declama + -ăcios)

1. care seamănă cu declamarea; declamator.

2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.


Declamando

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. declamando)

1. (muz.) declamând.


Declamaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déclamation, lat. declamatio)

1. arta de a declama.

2. acţiunea de a rosti expresiv textul dramatic.

3. (peior.) vorbire emfatică.


Declamativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatif)

1. care se raportează la declamare; declamator.


Declamativism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (declamativ + -ism)

1. caracter declamativ (care se referă la declamare, la recitare).


Declama

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déclamer, lat. declamare)

1. a rosti cu voce tare un text literar (versuri).

2. a vorbi cu un ton declamator.


Declamabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamable)

1. (despre versuri) care se poate declama.


Declamando

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. declamando)

1. (muz.) declamând.


Declamativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatif)

1. care se raportează la declamare; declamator.


Declamativism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (declamativ + -ism)

1. caracter declamativ (care se referă la declamare, la recitare).


Declamator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatoire, lat. declamatorius)

1. care declamă, care este pompos, emfatic și lipsit de substanță; declamativ.

2. (despre cuvinte, intonație, stil) care seamănă cu declamarea; (înv.) declamatoric, (înv.) declămăcios.

3. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.

4. (antonime) sobru, simplu.