Dictionar

Rezultate secundare (Declamator.):

Declamator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatoire, lat. declamatorius)

1. care declamă, care este pompos, emfatic și lipsit de substanță; declamativ.

2. (despre cuvinte, intonație, stil) care seamănă cu declamarea; (înv.) declamatoric, (înv.) declămăcios.

3. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.

4. (antonime) sobru, simplu.


Declamatoric, -ă

Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (germ. deklamatorisch)

1. care seamănă cu declamarea; declamator.

2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.


Declama

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déclamer, lat. declamare)

1. a rosti cu voce tare un text literar (versuri).

2. a vorbi cu un ton declamator.


Declamativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatif)

1. care se raportează la declamare; declamator.


Declamator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclamatoire, lat. declamatorius)

1. care declamă, care este pompos, emfatic și lipsit de substanță; declamativ.

2. (despre cuvinte, intonație, stil) care seamănă cu declamarea; (înv.) declamatoric, (înv.) declămăcios.

3. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.

4. (antonime) sobru, simplu.


Ronflant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ronflant)

1. care produce sforăituri; sforăitor.

2. (fig.) care este plin de emfază; declamator, emfatic.


Declămăcios, -oasă

Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (declama + -ăcios)

1. care seamănă cu declamarea; declamator.

2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.


Declamatoric, -ă

Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (germ. deklamatorisch)

1. care seamănă cu declamarea; declamator.

2. (despre cuvinte, intonație, stil) bombastic.