Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alerte)
1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convenţional internaţional folosit pentru a atrage atenţia asupra evoluţiei diverselor fenomene cereşti.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autocommande)
1. comandă care se declanșează automat la apariția unui eveniment, când anumite condiții sunt îndeplinite et cetera; comandă automată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + empatie)
1. autoapreciere a gradului de empatie pe care subiectul o declanşează în colectivitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conditionnel)
1. supus unor condiţii; care cuprinde o condiţie.
2. stimul ~ = stimul care declanşează un reflex condiţionat; propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care exprimă o condiţie, o ipoteză de a cărei îndeplinire depinde realizarea acţiunii din regentă; conjuncţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie condiţională; mod ~ (şi s. n.) = mod al verbului care exprimă o acţiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (declanşa + -tor)
1. adj. care declanşează.
2. s. n. dispozitiv acţionat mecanic, electric etc., care suprimă sau declanşează un mecanism; declanşor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. déclencheur)
1. dispozitiv folosit pentru a iniția o acțiune; piesă care declanșează funcționarea unui mecanism; declanşator.
2. (biol.) situație sau stimul care declanșează, într-un mod specific, derularea unui act instinctiv.