Dictionar

declara

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déclarer, lat. declarare)

1. tr. a spune, a afirma, a face cunoscut (ceva).
2. a comunica ceva oficial în faţa unei autorităţi.
3. a mărturisi.
4. a proclama.
5. a pronunţa asupra cuiva o sentinţă judecătorească.
6. refl. a începe, a izbucni, a se manifesta.
7. a se pronunţa public, a lua atitudine pentru, ori împotriva cuiva, sau a ceva.
 

declarabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclarable)

1. care poate sau trebuie să fie declarat.
 

declarant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclarant)

1. (cel) care face o declaraţie (la ofiţerul scării civile).
 

declaraţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclaration, lat. declaratio)

1. mărturisire, afirmare deschisă a unor convingeri, sentimente etc.
2. verb de ~ = verb care denumeşte acţiunea de „a vorbi”.
3. document oficial prin care se comunică ceva, se ia o măsură; notificare.
4. mărturie, depoziţie în faţa unei autorităţi.
5. relatare făcută în faţa unei autorităţi.
6. relatare făcută în faţa unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul însuşi.
7. (inform.) instrucţiune care precizează, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate într-un program sau într-o zonă a acestuia.
 

declarație-program

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (declarație + program)

1. declarație care conține un program (de obicei cu caracter politic).
 

declarativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclaratif)

1. care conţine declaraţii.
2. ton ~ = ton ferm, categoric, sentenţios.
3. (jur.; despre un act) prin care se constată existenţa unui drept preexistent.
4. (despre verbe, propoziţii) care exprimă o aserţiune; asertiv.
 

declarativism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (declarativ + -ism)

1. caracter declarativ.
2. (pedagogie) punct de vedere conform căruia cunoștințele trebuie reprezentate mai degrabă într-o manieră declarativă, și nu procedurală.
 

abroga

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abrogare, fr. abroger)

1. a scoate din vigoare un act normativ.
2. a anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială.
3. a declara lipsit de valabilitate.
 

achita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. acquitter)

1. tr. (jur.) a declara pe cineva liber de răspundere penală, a scoate din culpă.
2. (fam.) a ucide.
3. tr., refl. a(-şi) plăti o datorie.
4. a se ~ de ceva = a îndeplini (ceva).
 

afidavit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. affidavit)

1. (în unele state) declaraţie scrisă sub jurământ în faţa instanţei judecătoreşti (autentificată).
 

afirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affirmer, lat. affirmare)

1. tr. a susţine, a declara categoric, ferm.
2. refl. a se evidenţia, a se face remarcat prin ceva.
 

anatemiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. anathémiser, anathématiser, lat. anathemisare)

1. a arunca anatema asupra cuiva; a pronunța o excomunicare împotriva cuiva.
2. a blestema, a declara ca aparținând răului.
 

anula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. annuler, lat. annullare)

1. a declara nul (un act); a desfiinţa.
2. a egala cu zero o expresie matematică.