Parte de vorbire: s. Origine: (it. fallimento, germ. Falliment)
1. stare de insolvabilitate a unui comerciant sau bancher, a unei întreprinderi etc., recunoscută şi declarată de o instanţă judecătorească; bancrută.
2. (fig.) ruină, eşec total.
3. a da ~ = a nu izbuti într-o acţiune.