Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. accusativus, fr. accusatif)
1. caz al declinării care exprimă unele complemente şi unele atribute.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. datif, lat. dativus)
1. caz al declinării care exprimă de obicei destinaţia acţiunii unui verb, având valoare de complement indirect.
2. ~ etic = dativul unui pronume (mi, ţi), care indică persoana interesată în acţiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. genitivus, fr. génitif)
1. caz al declinării cu care se exprimă de obicei apartenenţa, posesiunea, îndeplinind funcţia de atribut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. imparisyllabique)
1. (despre cuvinte) care nu păstrează acelaşi număr de silabe în cursul declinării.
Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (lat. nominativus, fr. nominatif)
1. adj. care denumește, care conține nume; nominal (ex. invitație nominativă).
2. (fin.) obligaţie ~ă = obligaţie pe care este scris numele creditorului.
3. s.n. caz al declinării în care stau subiectul, apoziţia şi numele predicativ.