Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. décoratif)
1. care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental.
2. (depr.) care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale.
3. arte ~e = arte plastice folosite în decorarea obiectelor de uz curent (mobilă, ceramică).
Parte de vorbire: I. s.m.f., II. s.n.
Origine: (fr. décorateur)
1. I. persoană care decorează, execută decoruri, decorațiuni.
2. persoană care înfrumusețează un loc, care alege și organizează decorațiunile şi/sau care se ocupă cu decorarea clădirilor, a interioarelor etc.
3. persoană care concepe decoruri pentru un spectacol şi/sau care realizează decorurile pentru teatru, cinema, televiziune.
4. II. unealtă de bucătărie pentru decorarea unor forme diferite (roşii, ciocolată, frişcă etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. denticule)
2. element de ornamentaţie în formă de dinte, folosit la decorarea cornişelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. volute, it. voluta)
1. ornament în formă de spirală, la decorarea capitelului unei coloane, a unei console etc. în stilul ionic.
2. (fig.) răsucire, spirală (a gândirii).
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (arhitect + decorator)
1. arhitect care se ocupă cu decorarea clădirilor sau cu scenografia.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (arhitectă + decoratoare)
1. arhitectă care se ocupă cu decorarea clădirilor sau cu scenografia.