decorație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décoration, lat. decoratio)

1. distincție conferită cuiva pentru o faptă eroică, pentru merite deosebite etc.; medalie, insignă.
2. arta și tehnica executării decorurilor.
3. ornamentație.
4. totalitatea ornamentelor care servesc la înfrumusețarea unui obiect.

barbotină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barbotine)

1. pastă diluată vitrifiabilă cu care se lipesc ornamentele și toartele pe obiectele de ceramică.
2. decorație cu o asemenea pastă pe porțelan sau pe faianță.

campanilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it., fr. campanile)

1. clopotniță (turn înalt) construită separat de biserică, în Italia.
2. lanternă (2) mică, deasupra unui dom, ca decorație.

chinez, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (China + -ez)

1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China.
2. adj. care aparține Chinei sau chinezilor.
3. arta ~ă = artă dezvoltată în China, prezentând o arhitectură specifică (pagode, temple) cu o bogată decorație pictată, o sculptură în bronz, jad, fildeș, legată de cult, pictură pe mătase (suluri), sau pe zidurile templelor etc.
4. (s. f.) limbă din familia de limbi sino-tibetane vorbită de chinezi.

decerna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décerna, lat. decernere)

1. a acorda, a conferi (o decorație, un premiu).

decora

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décorer, lat. decorare)

1. a orna, a împodobi cu decoruri.
2. a conferi o decorație.

glorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., it. gloria)

1. strălucire, renume prin virtuți excepționale; onoare, slavă.
2. om deosebit de valoros; celebritate.
3. aureolă luminoasă în formă de fascicul radial (în pictură, sculptură, decorație), simbolizând sfințenia.