Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décoration, lat. decoratio)
1. distincţie conferită cuiva pentru o faptă eroică, pentru merite deosebite etc.; medalie, insignă.
2. arta şi tehnica executării decorurilor.
4. totalitatea ornamentelor care servesc la înfrumuseţarea unui obiect.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. décoratif)
1. care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental.
2. (depr.) care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale.
3. arte ~e = arte plastice folosite în decorarea obiectelor de uz curent (mobilă, ceramică).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. décorativisme)
1. tendință artistică spre elemente pur decorative, estetică, favorizând arta de dragul artei; decorativitate, estetism.
2. (prin general.) exces de ornamentare; (depr.) frumusețe superficială.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. décorativité)
1. caracter decorativ al unui obiect sau al unor lucrări arhitectonice; calitate, virtute decorativă; decorativism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)
1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. afghan)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani.
3. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. encadrement)
1. (arhit.) ceea ce înconjoară o deschidere; (prin ext.) ceea ce înconjoară ca un cadru.
2. ceea ce constituie cadrul unei gravuri, unui tablou etc.
3. chenar sau cadru decorativ care înconjoară o ușă, o fereastră.
4. bordură îngustă de cărămidă, împrejmuire de vegetație care mărginește un spațiu plantat.
5. ansamblu de clădiri sau de plantații care înconjoară o piață.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (aplica)
2. artă ~ă = artă decorativă.
4. (despre ştiinţe) cu aplicaţii practice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arabe, lat. arabus)
1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat şi din nordul Africii.
2. adj. care aparţine arabilor; arabic (1).
3. arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane şi bizantine, cu influenţe ale tradiţiei locale, prezentând în construcţii (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric şi floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numeraţie zecimal.
4. (despre cai) care aparţine unei rase originare din Pen. Arabia.
5. (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arabesque)
1. s. n. ornament inspirat din arta arabă.
2. motiv decorativ ornamental din diverse combinaţii de figuri (linii, frunze, flori) împletite simetric.
3. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizează acest mod.
4. figură în baletul clasic, la patinaj sau la gimnastică, cu piciorul şi braţul liber spre orizontală.
6. s. f. piesă muzicală cu o linie melodică bogat ornamentată.