Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. dedicatio, it. dedicazione)
1. parte a unei balade în care se face invocaţia sau adresarea către cel căruia i se dedică.
2. text scris ca omagiu pentru cineva pe o carte, pe un album, fotografie etc.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (it. dedicatore)
1. cel căruia i se dedică ceva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dédicatoire, lat. dedicatorius)
1. care conține, care exprimă o dedicație.
2. referitor la dedicația unei cărți.
3. (var.) dedicator, dedicătoriu.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. androlâtrie)
1. (religie) cult divin dedicat unui bărbat; divinizare a bărbatului.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. antiquaire, germ. Antiquar)
1. negustor de antichităţi, de obiecte (de artă), de cărţi vechi; buchinist.
2. persoană care are un gust pentru obiectele vechi și le colecționează.
3. (desuet) cel care s-a dedicat studiului obiectelor antice; arheolog.
4. (var.) anticariu, anticvar.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. carpologie)
1. (bot.) parte a botanicii dedicată studiului semințelor și fructelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. cerealia)
1. (ant.) sărbători dedicate zeiţei Ceres, venerată de romani drept „creatoarea recoltelor”, care aveau loc între 12 şi 19 aprilie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dédicatoire, lat. dedicatorius)
1. care conține, care exprimă o dedicație.
2. referitor la dedicația unei cărți.
3. (var.) dedicator, dedicătoriu.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. oenothèque, œnothèque)
1. loc dedicat vânzării și degustării vinurilor locale sau regionale, sau conservării acestora; vinotecă.