contrapoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contraposition)

1. (log.) deducerea unei judecăți noi prin înlocuirea termenilor cu contrariile lor.

extrapolație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. extrapolation)

1. deducere, generalizare plecând de la date parțiale.
2. extinderea faptelor observate printr-o ipoteză care merge în aceeași direcție.
3. (matematică) estimarea valorii unei funcții dincolo de limitele cunoscute.
4. (sinon.) extrapolare.

mortgaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mort-gage)

1. gaj în folosința creditorului, fără deducerea din datorie a roadelor obținute.

înlănțuire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înlănțui)

1. acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei; înșiruire, succesiune de lucruri legate între ele.
2. cuprindere a cuiva în brațe; strângere de jur-împrejur a unui obiect.
3. așezare în rând a obiectelor legându-se unul de altul ca verigile unui lanț; înlănțuit.
4. legare în lanțuri.
5. (figurat) seducere.
6. (deducere sau) succedare logică.

determinăciune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (determina + -ăciune, cf. lat. determinatio, -onis)

1. stabilire a limitelor între care se situează un lucru, un fenomen, un fapt et cetera; determinare.
2. operație logică prin care se trece de la noțiuni generale la noțiuni mai puțin generale și cu o sferă mai restrânsă, dar cu un conținut mai bogat; determinare.
3. precizare a caracterelor, a însușirilor (cantitative, calitative etc.) ale unui obiect, ale unui fenomen et cetera; determinare.
4. precizare a sensului (lexical sau gramatical) al unui cuvânt sau al unei propoziții cu ajutorul unui determinant; determinare.
5. deducere pe baza anumitor date; determinare.