deductibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déductible)

1. care se poate deduce (din ipoteze); deductiv.
2. care poate fi scăzut (din venit, din profit).

deductibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. déductibilité)

1. caracterul a ceea ce este deductibil, în special din taxe fiscale și impozite.
2. (mat.) proprietatea unei propoziții care poate fi obținută prin deducție în cadrul unui sistem formal.

independență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indépendance)

1. drept al unui stat la existență și dezvoltare liberă, fără amestec din afară, de a-și hotărî singur soarta, de a-și alege, potrivit voinței și intereselor sale, calea de dezvoltare socială și politică.
2. stare de neatârnare economică și socială (a unei persoane, a unei clase sociale).
3. libertate sau înclinare de a face, sau de a privi ceva în mod independent.
4. proprietate a unui sistem axiomatic constând în aceea că nici una din axiomele sale nu este deductibilă din celelalte.

inferențial

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. inferential, fr. inférentiel)

1. bazat pe inferență; deductibil.
2. (logică) care guvernează ordinea logică a unei informații legate de alta.

deductibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. déductibilité)

1. caracterul a ceea ce este deductibil, în special din taxe fiscale și impozite.
2. (mat.) proprietatea unei propoziții care poate fi obținută prin deducție în cadrul unui sistem formal.