Dictionar

deductiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déductif, lat. deductivus)

1. care procedează prin deducție; care folosește deducția.
 

baconism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baconisme)

1. filozofia lui Francis Bacon, care, combătând scolastica și metoda deductivă, a pus bazele metodei inductive moderne.
 

completitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. complétude)

1. (log.) proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate fi demonstrată.
 

consecvență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conséquence, lat. consequentia)

1. faptul de a fi consecvent.
2. (în logica scolastică) implicația și decurgerea formulelor logice una din alta.
3. caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv.
 

decidabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. décidable)

1. (despre un sistem ipotetico-deductiv) care prezintă decidabilitate.
2. (logică) putând fi demonstrat sau infirmat într-o teorie matematică.
3. (inf.) care poate fi rezolvat de un algoritm dat după un număr finit de pași.
4. (anton.) indecidabil.
 

decidabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. décidabilité)

1. caracterul unui sistem ipotetico-deductiv contradictoriu și complet.
2. (logică) caracterul a ceea ce este decidabil, demonstrabil.
3. (inf.) caracterul unei probleme care poate fi rezolvată de un algoritm dat după un număr finit de pași.
4. (anton.) indecidabilitate.
 

deductibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déductible)

1. care se poate deduce (din ipoteze); deductiv.
2. care poate fi scăzut (din venit, din profit).