Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déduction, lat. deductio)
1. formă fundamentală de raţionament în care concluzia rezultă cu necesitate din premise.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. axiomatique)
1. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă.
2. metodă ~ă = metodă ştiinţifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziţii (teoreme).
3. s. f. disciplină care studiază înlănţuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii şi a utilizării corecte a deducţiei în ştiinţe; timologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. complétude)
1. (log.) proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziţie supusă regulilor de deducţie poate fi demonstrată.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. deducere, după fr. déduire)
1. a raționa printr-o serie de propoziții care decurg riguros unele din altele, mergând de la cauză la efect, de la principiu la consecință, de la general la specific; a face o deducţie.
2. (înv.) a scădea o cantitate din alta; a scădea o sumă dintr-un total de plătit.
3. (antonime) a induce, a adiționa.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déductif, lat. deductivus)
1. care procedează prin deducţie; care foloseşte deducţia.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. mathématiser)
1. a da caracter matematic (unei ştiinţe, unei probleme etc.).
2. a utiliza conceptele matematice în formularea ipotezelor şi a procedeelor de deducţie în diferite teorii ştiinţifice.
3. a abstractiza.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. substruction)
1. (arhit.) parte inferioară a unei construcţii.
3. (fil.) deducţie a principiilor care stau la baza unui ansamblu structural.