Rezultate secundare (Definitiv):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. définitif, lat. definitivus)
1. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil.
2. profesor (sau învăţător) ~ = profesor (sau învăţător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârşit, la urma urmelor.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (definitiv)
1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc.
2. a stabili definitiv pe cineva într-un post.
Parte de vorbire: s.
Origine: (definitiva)
1. acţiunea de a definitiva.
2. ansamblu de lucrări necesare pentru amenajarea părţii carosabile a unui drum în vederea modernizării.
Parte de vorbire: s.
Origine: (definitiva)
1. faptul de a definitiva.
2. grad didactic care se obţine de un profesor sau învăţător pe baza unei inspecţii speciale şi a unui examen, după un stagiu de activitate didactică.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)
1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cassation)
1. (jur.) anulare a unei hotărâri judecătoreşti în urma admiterii recursului.
2. (cont.) totalizarea operaţiilor privind scoaterea definitivă din uz şi din inventar a unui mijloc fix.
3. spargere.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. condamner)
1. a osândi printr-o hotărâre jude-cătorească, a supune unei pedepse.
2. a dezaproba, a dezavua; a blama.
3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva.
4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranţă de salvare.
5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o uşă etc.).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. confirmer, lat. confirmare)
1. a întări, a susţine, a recunoaşte autenticitatea, exactitatea unui lucru, justeţea unei afirmaţii; a adeveri.
2. (jur.) a renunţa la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.
3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).
4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situaţie.
5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmaţiei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. cristalliser)
1. intr., refl. (despre substanţe) a se transforma în cristale.
2. refl., tr. (fig.; despre concepţii, idei) a (se) închega, a lua sau a da forma definitivă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décatir)
1. a fixa forma definitivă a unei ţesături cu ajutorul aburului.