definitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. définitif, lat. definitivus)

1. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil.
2. profesor (sau învățător) ~ = profesor (sau învățător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârșit, la urma urmelor.

definitiva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (definitiv)

1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc.
2. a stabili definitiv pe cineva într-un post.

definitivare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (definitiva)

1. acțiunea de a definitiva.
2. ansamblu de lucrări necesare pentru amenajarea părții carosabile a unui drum în vederea modernizării.

definitivat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (definitiva)

1. faptul de a definitiva.
2. grad didactic care se obține de un profesor sau învățător pe baza unei inspecții speciale și a unui examen, după un stagiu de activitate didactică.

abandona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunța definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
7. a înceta de a utiliza.
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
9. a se încrede, a se preda.
10. a se neglija.
11. a-și pierde curajul.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiție.

casațiune 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cassation)

1. (jur.) anulare a unei hotărâri judecătorești în urma admiterii recursului.
2. (cont.) totalizarea operațiilor privind scoaterea definitivă din uz și din inventar a unui mijloc fix.
3. spargere.

condamna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. condamner)

1. a osândi printr-o hotărâre jude-cătorească, a supune unei pedepse.
2. a dezaproba, a dezavua; a blama.
3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva.
4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare.
5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o ușă etc.).

confirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. confirmer, lat. confirmare)

1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri.
2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.
3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).
4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație.
5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației.

cristaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. cristalliser)

1. intr., refl. (despre substanțe) a se transforma în cristale.
2. refl., tr. (fig.; despre concepții, idei) a (se) închega, a lua sau a da forma definitivă.

decata

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décatir)

1. a fixa forma definitivă a unei țesături cu ajutorul aburului.