Dictionar

degenerescență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dégénérescence)

1. tendință de degenerare.
2. modificare patologică regresivă a unui țesut sau organ.
3. (mat.) existența mai multor funcții proprii, corespunzătoare unei singure valori proprii unui operator.
 

degenerare; degenerescență

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT degeneratio
2. FR dégénération; déchéance
3. EN degeneration; degeneracy
4. DE Degeneration; Entartung; Ausartung; Rückentwicklung
5. RU деrенерaция; упрощение; вырождение
6. HU degenerálódás, leromlás; visszafejlődés
 

amorfism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amorphisme)

1. stare a organismelor care, prin degenerescență, și-au pierdut forma specifică.
2. lipsă de orientare a complexelor macromoleculare.
 

chistencefalocel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cystencéphalocèle)

1. encefalocel congenital cu degenerescență chistică.
 

chistofibrom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. kysto-fibrome)

1. degenerescență chistică a unui fibromiom.
 

colpocheratoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. colpokératose)

1. degenerescență a epiteliului mucoasei vaginale, care tinde a se cheratiniza.
 

cretinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crétinisme)

1. boală gravă cauzată de tulburări funcționale ale glandei tiroide, care se manifestă prin anomalii fizice, degenerescență, insuficiență mintală etc.
 

degenerativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dégénératif)

1. care degenerează; cu caracter de degenerescență.