Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. deificare, fr. déifier)
1. a atribui putere divină unei fiinţe sau unui lucru; a zeifica.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (deifica)
1. faptul de a deifica; deificat, zeificare.
2. considerare (a unui obiect sau) a unei ființe drept zeu.
3. atribuire a unor puteri divine (unui obiect sau) unei ființe.
4. (figurat) cinstire peste măsură.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (fr. déification, cf. lat. deificatio)
1. faptul de a deifica; deificare, deificat.
2. acțiunea de a ridica la rangul de zeu, de a considera divin; actul de a se face zeu.
3. acțiunea de a da un caracter sacru (la ceva sau cuiva); actul de a venera, de a înălța (ceva sau pe cineva).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropolâtrie)
1. adoraţie a omului deificat.
2. cult al lui Dumnezeu conceput în formă omenească.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. apothéoser)
1. (ant.) a trece în rândul zeilor; a deifica, a diviniza.
2. (fig.) a acorda (cuiva) onoruri neobişnuite; a preamări, a slăvi.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după deifica)
1. a ridica la rangul de zeu, a trata ca o divinitate; a diviniza, a deifica.
2. (fig.) a da un caracter sacru; a venera.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (deifica)
1. faptul de a deifica; deificat, zeificare.
2. considerare (a unui obiect sau) a unei ființe drept zeu.
3. atribuire a unor puteri divine (unui obiect sau) unei ființe.
4. (figurat) cinstire peste măsură.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (fr. déification, cf. lat. deificatio)
1. faptul de a deifica; deificare, deificat.
2. acțiunea de a ridica la rangul de zeu, de a considera divin; actul de a se face zeu.
3. acțiunea de a da un caracter sacru (la ceva sau cuiva); actul de a venera, de a înălța (ceva sau pe cineva).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (diviniza)
1. acțiunea de a diviniza și rezultatul ei; (înv.) divizinațiune.
2. acțiunea de a ridica la rang de zeu; deificare, zeificare.
3. atribuire a puterii divine (cuiva).