Dictionar

deificație

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. déification, cf. lat. deificatio)

1. faptul de a deifica; deificare, deificat.
2. acțiunea de a ridica la rangul de zeu, de a considera divin; actul de a se face zeu.
3. acțiunea de a da un caracter sacru (la ceva sau cuiva); actul de a venera, de a înălța (ceva sau pe cineva).
 

antropolatrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropolâtrie)

1. adorație a omului deificat.
2. cult al lui Dumnezeu conceput în formă omenească.
 

deificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (deifica)

1. faptul de a deifica; deificat, zeificare.
2. considerare (a unui obiect sau) a unei ființe drept zeu.
3. atribuire a unor puteri divine (unui obiect sau) unei ființe.
4. (figurat) cinstire peste măsură.
 

deificație

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. déification, cf. lat. deificatio)

1. faptul de a deifica; deificare, deificat.
2. acțiunea de a ridica la rangul de zeu, de a considera divin; actul de a se face zeu.
3. acțiunea de a da un caracter sacru (la ceva sau cuiva); actul de a venera, de a înălța (ceva sau pe cineva).