Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délégué, lat. delegatus)
1. cel împuternicit cu o delegaţie.
2. reprezentant al unei organizaţii politice sau obşteşti, al unui stat la o conferinţă, la un congres etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. délégataire)
1. (cel) care deleagă, care dă o delegaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délégation, lat. delegatio)
1. împuternicire de a acţiona într-un anumit fel în numele cuiva.
2. act prin care cineva este desemnat ca delegat.
3. grup de persoane împuternicit cu o misiune specială.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. administrateur, lat. administrator)
1. conducător al unui serviciu de administraţie; intendent.
2. ~ delegat = persoană împuternicită de consiliul de administraţie al unei societăţi să conducă societatea.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. commissaire, rus. komissar)
1. persoană însărcinată cu funcții speciale și temporare.
2. persoană care verifică dacă un eveniment sportiv se desfăsoară conform regulamentului.
3. ofiţer de poliţie, şef al unui comisariat sau al unui birou de poliţie.
4. delegat, împuternicit (într-o funcţie, într-un rang).
5. reprezentant diplomatic cu rang de ambasator.
6. membru al unei comisii internaţionale cu caracter tehnic.
7. (în fosta U.R.S.S., până în 1946) persoană împuternicită de guvern cu îndeplinirea unei munci politice; membru al guvernului.
8. comandant al unui comisariat militar.
9. ~ de bord = responsabil, la bordul unui pachebot, de servicii pentru pasageri, de realimentare etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. congrès, engl. congress, lat. congressus)
1. reuniune (inter)naţională în care delegaţii şi invitaţii dezbat probleme majore de ordin ideologic, politic, ştiinţific, profesional, cultural etc.
2. organ suprem de conducere al unor partide, organizaţii de masă şi obşteşti.
3. denumire a parlamentului în unele ţări.
4. denumire dată unor conferinţe internaţionale convocate pentru încheierea de tratate de pace.
5. denumire a unor partide politice.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déléguer, lat. delegare)
1. a atribui cuiva calitatea de delegat; a da o delegaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délégué, lat. delegatus)
1. cel împuternicit cu o delegaţie.
2. reprezentant al unei organizaţii politice sau obşteşti, al unui stat la o conferinţă, la un congres etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. délégataire)
1. (cel) care deleagă, care dă o delegaţie.