Dictionar

delincvent, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. delinquens, fr. délinquant)

1. cel care a săvârșit un delict.
 

delincvență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. délinquance)

1. totalitatea delictelor și crimelor considerate pe plan social; criminalitate, infracționism.
 

corporal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. corporel, lat. corporalis)

1. pentru corp, privitor la corp; trupesc.
2. pedeapsă ~ă = pedeapsă prin lovituri și torturi, care se aplica în trecut delincvenților; percheziție ~ă = percheziție făcută cuiva pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine arme sau alte mijloace de atac.
3. cu corp, material.
 

Interpol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. Interpol)

1. poliție internațională, în vederea combaterii eficace a delincvenței și criminalității pe plan mondial.
 

reclasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. reclasser)

1. a clasa din nou.
2. a reeduca un condamnat, un delincvent, pentru a(-l) reabilita.
 

stigmat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. stigmate, lat. stigma)

1. urmă lăsată de o rană, de o plagă; cicatrice.
2. urmă lăsată de fierul roșu cu care se înfierau sclavii, delincvenții etc.
3. (fig.) urmă, semn dezonorant, rușinos, care nu se șterge.
4. (bot.) partea terminală a stilului, pe care se depune polenul; stigmă.
5. fiecare dintre deschiderile traheelor la arahnide, insecte etc., pe părțile laterale ale corpului; stigmă.
 

resocializare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (re + socializare, cf. fr. resocialisation)

1. repunere la o funcționare socială normală a unor grupuri marginale, a unor delincvenți, a unor categorii de persoane handicapate etc.