Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. delusorius, fr. délusoire)
1. capabil să inducă în eroare, să înșele, să creeze iluzii; înşelător, iluzoriu.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (înșela + -ător)
1. I. care induce în eroare, care înșală; iluzoriu, deluzoriu.
2. care abuzează de buna-credință a cuiva; care amăgește, amăgitor.
3. II. persoană necinstită, care trăiește din înșelătorii; escroc, pungaș.