Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. demos „popor”)
1. „populație, grup de ființe”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. dem)
1. (biol.) asociaţie de indivizi apropiaţi, înrudiţi taxonomic.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. dém/o/-, it. dem/o/-, cf. gr. demos)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déme, cf. gr. demos, popor)
1. unitate administrativ-teritorială în vechea Atică şi în Imperiul Bizantin.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démacadamiser)
1. a desface, a înlătura macadamul.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démaquiller)
1. tr., refl. a(-şi) şterge machiajul.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)
1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.
4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)
1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abject, lat. abiectus)
1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstentionnisme)
1. abţinere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.
2. doctrină care susține această atitudine.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abuser)
1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.