OK
X
demarca
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. démarquer)
1.
tr.
a
însemna
printr-o
linie
de
demarcație;
a
delimita,
a
despărți,
a
separa.
2.
refl.
(sport)
a
scăpa
de
sub
supravegherea
adversarului.
demarcaj
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. démarquage)
1.
demarcare.
2.
(sport)
plasament
al
unui
jucător
în
teren
astfel
încât
să
i
se
poată
trimite
mingea.
3.
luarea
unor
pasaje
dintr-o
carte
spre
a
le
transpune
în
alta.
demarcație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. démarcation)
1.
delimitare,
despărțire,
separare.
2.
operație
prin
care
se
stabilește
frontiera
dintre
două
state
sau
linia
despărțitoare
dintre
două
suprafețe
de
teren.
3.
linie
de
~
=
linie
care
desparte
două
teritorii
sau
(fig.)
două
noțiuni.
demarcațional, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (demarcaţie + -onal)
1.
cu
caracter
de
demarcație.
demarcativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. démarcatif)
1.
ca
caracter
de
demarcație.
borna
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. borner)
1.
a
marca
cu
borne
un
teren;
a
demarca.
circumscrie
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după lat. circumscribere)
1.
a
construi
o
figură
geometrică
circumscrisă.
2.
a
delimita,
a
încadra
între
anumite
limite;
a
demarca.
demarca
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. démarquer)
1.
tr.
a
însemna
printr-o
linie
de
demarcație;
a
delimita,
a
despărți,
a
separa.
2.
refl.
(sport)
a
scăpa
de
sub
supravegherea
adversarului.
demarcaj
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. démarquage)
1.
demarcare.
2.
(sport)
plasament
al
unui
jucător
în
teren
astfel
încât
să
i
se
poată
trimite
mingea.
3.
luarea
unor
pasaje
dintr-o
carte
spre
a
le
transpune
în
alta.
demarcativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. démarcatif)
1.
ca
caracter
de
demarcație.
demarcațional, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (demarcaţie + -onal)
1.
cu
caracter
de
demarcație.