OK
X
demn, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. dignus)
1.
vrednic
de...
2.
capabil,
destoinic.
3.
care
impune
respect;
corect,
rezervat,
grav.
demnitar
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. dignitaire)
1.
înalt
funcționar
de
stat.
demnitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după lat. dignitas, fr. dignité)
1.
calitatea
de
a
fi
demn;
prestigiu.
2.
gravitate,
măreție.
3.
înaltă
funcție
de
stat.
îndemn
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (v. îndemna)
1.
faptul
de
a
îndemna.
2.
ceea
ce
stimulează
la
o
acțiune;
imbold,
impuls,
stimulent.
3.
chemare
la
o
acțiune.
abject, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)
1.
care
comite
fapte
reprobabile;
ticălos.
2.
care
inspiră
dezgust,
repulsie,
prin
josnicia,
degradarea
sa
morală;
demn
de
cel
mai
mare
dispreț;
abominabil.
3.
(antonime)
respectabil,
stimabil.
abjecție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
josnic,
demn
de
disprețuit.
2.
stare
de
înjosire
care
atrage
disprețul
tuturor.
3.
acțiune
degradantă
care
inspiră
dispreț.
4.
faptă
abjectă;
josnicie,
mârșăvie,
ticăloșie.
5.
(var.
înv.)
abjecțiune.
6.
(antonime)
demnitate,
măreție,
noblețe.
abuza
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (fr. abuser)
1.
a
uza
de
ceva
în
mod
exagerat,
a
folosi
(conștient)
fără
măsură;
a
face
abuz.
2.
a
exagera
în
utilizarea
unei
posibilități,
a
unei
libertăți.
3.
a
profita
în
chip
nedemn
de
o
situație,
un
avantaj,
încredere.
4.
a
amăgi,
a
înșela.
5.
a
violenta,
a
viola.
acredita
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accréditer)
1.
a
da
autoritatea
necesară
unui
reprezentant
diplomatic
pe
lângă
un
guvern
străin;
a
împuternici.
2.
a
face
demn
de
crezare.
3.
(fin.)
a
deschide,
a
pune
la
dispoziția
cuiva
un
acreditiv.
activiza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după rus. aktivizirovati)
1.
a
îndemna
să
fie
mai
activ;
a
impulsiona,
a
dinamiza.
adhortativ
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Adhortativ)
1.
formă
a
imperativului
la
persoana
I
plural,
exprimând
un
îndemn.