Dictionar

Rezultate principale (Demon,):

Demon

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démon, lat. daemon, gr. daimon)

1. (ant.) spirit care dirijează destinul oamenilor, al cetăţilor etc.

2. diavol, drac.

3. (fig.) om rău.

4. (în literatura romantică) fiinţă care întruchipează răzvrătirea împotriva destinului, eroismul, curajul, măreţia, frumuseţea fizică etc.

5. (în poezie) geniu chinuit de nelinişte, care stârneşte pasiuni, dorinţe.


Rezultate secundare (Demon,):

Demonesc, -ească

Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (demon + -esc)

1. care se referă la demon; care este specific demonului.

2. care aparține demonului; care provine de la demon.

3. (sinonime) diavolesc, drăcesc.

4. (var.) dimonesc.


Demonetiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démonétiser)

1. tr. a retrage din circulaţie monede, mărci şi efecte poştale etc.

2. a devaloriza, a deprecia.

3. refl. a se devaloriza.

4. (fig.) a se discredita, a se banaliza.


Demoniac, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démoniaque)

1. referitor la demoni.

2. posedat de demoni.

3. demonic.


Demonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. demonico, lat. daemonicus)

1. care se referă la demon(-i); care prezintă anumite atribute ale demonului(-lor); diabolic; satanic; demoniac.

2. care se crede, despre care se crede este posedat de demoni.

3. (antonim) angelic.


Demonicește

Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (demonic + -ește)

1. în felul demonului; într-un mod demonic, diabolic.


Demonie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (demon + -ie)

1. credință în demoni; demonism.

2. faptă sau influență a unui demon; demonism.

3. (figurat) atitudine diabolică; demonism.


Abstenţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstentionnisme)

1. abţinere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.

2. doctrină care susține această atitudine.


Afabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affable, lat. affabilis)

1. care demonstrează gentilețe și cordialitate față de ceilalți; binevoitor, cordial, prietenos.

2. (antonime) acrimonios, neprietenos.


Antecedent, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.

2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.

3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.

4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.

5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.

6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.

7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.

8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.

9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.


Antiparastază

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antiparastase)

1. figură retorică prin care se urmăreşte se demonstreze faptul incriminat este lăudabil.


Apagogic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apagogique)

1. (log.) care dovedește ceva prin arătarea imposibilității contrariului, prin reducere la absurd.

2. raționament ~ = raționament în care demonstrăm o propoziție arătând absurditatea propoziției contrare; apagogie.

3. demonstrație = demonstrație indirectă prin dovedirea absurdității contrariului; apagogie.


Apagogie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. apagogie)

1. raționament prin care demonstrăm adevărul unei propoziții prin demonstrarea imposibilității sau absurdității propoziției contrare; demonstrație apagogică, reducere la absurd.