demonstra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. demonstrare, după fr. démontrer, /II/ rus. demonstrirovati)

1. tr. a arăta în mod convingător, pe cale de raționament sau prin exemple concrete, (ne)adevărul unei afirmații.
2. a dovedi, prin calcule și raționamente, adevărul exprimat într-o teoremă, într-un enunț.
3. intr. a lua parte la o demonstrație; a manifesta, a arăta ceva prin semne exterioare.

demonstrabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. demonstrabilis, după fr. démontrable)

1. care poate fi demonstrat.
2. care poate fi dovedit prin calcule și prin raționamente.
3. (antonime) indemonstrabil, nedemonstrabil.

demonstrabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. démonstrabilité)

1. caracterul a ceea ce poate fi demonstrat; calitatea de a fi demonstrabil.
2. (anton.) indemonstrabilitate.

demonstrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (rus. demonstrant)

1. participant la o demonstrație; manifestant.

demonstrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démonstration, lat. demonstratio, /3/ rus. demonstraţiia)

1. raționament prin care se probează adevărul unei teoreme, al unei judecăți.
2. manifestare, exteriorizare a unui sentiment, a unei atitudini etc.
3. manifestație de masă cu caracter politic.
4. (mil.) exercițiu tactic prin care se urmărește înșelarea inamicului.
5. procedeu de compoziție literară constând în descrierea unui fapt particular, povestirea unui eveniment.

demonstrativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démonstratif, lat. demonstrativus)

1. care demonstrează, care servește pentru a demonstra; ilustrativ.
2. pronume ~ = pronume care arată locul în timp și spațiu al obiectului față de vorbitor; adjectiv ~ = adjectiv care indică depărtarea sau apropierea unui obiect; articol ~ = articol adjectival.
3. care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc.

demonstrativitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (demonstrativ + -itate)

1. atitudine teatrală manifestată prin preocuparea continuă de atragere a atenției anturajului asupra propriei persoane.

abstenționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abstentionnisme)

1. abținere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.
2. doctrină care susține această atitudine.

antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații.
7. prima secțiune a unei unități melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

apagogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apagogique)

1. (log.) care dovedește ceva prin arătarea imposibilității contrariului, prin reducere la absurd.
2. raționament ~ = raționament în care demonstrăm o propoziție arătând absurditatea propoziției contrare; apagogie.
3. demonstrație ~ă = demonstrație indirectă prin dovedirea absurdității contrariului; apagogie.

apagogie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apagogie)

1. raționament prin care demonstrăm adevărul unei propoziții prin demonstrarea imposibilității sau absurdității propoziției contrare; demonstrație apagogică, reducere la absurd.

argument

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. argument, lat. argumentum)

1. dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă.
2. (mat.) element din domeniul de definiție al unei funcții; variabilă independentă.
3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc.
4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fișier.

argumenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. argumenter, lat. argumentari)

1. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente.