Dictionar

Demonstrabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. demonstrabilis, după fr. démontrable)

1. care poate fi demonstrat.

2. care poate fi dovedit prin calcule și prin raționamente.

3. (antonime) indemonstrabil, nedemonstrabil.


Demonstrabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. démonstrabilité)

1. caracterul a ceea ce poate fi demonstrat; calitatea de a fi demonstrabil.

2. (anton.) indemonstrabilitate.


Decidabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. décidabilité)

1. caracterul unui sistem ipotetico-deductiv contradictoriu şi complet.

2. (logică) caracterul a ceea ce este decidabil, demonstrabil.

3. (inf.) caracterul unei probleme care poate fi rezolvată de un algoritm dat după un număr finit de pași.

4. (anton.) indecidabilitate.


Demonstrabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. demonstrabilis, după fr. démontrable)

1. care poate fi demonstrat.

2. care poate fi dovedit prin calcule și prin raționamente.

3. (antonime) indemonstrabil, nedemonstrabil.


Demonstrabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. démonstrabilité)

1. caracterul a ceea ce poate fi demonstrat; calitatea de a fi demonstrabil.

2. (anton.) indemonstrabilitate.


Indemonstrabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. indémontrabilité)

1. imposibilitate de a demonstra ceva.

2. însușire a ceea ce este indemonstrabil.

3. (anton.) demonstrabilitate.


Isterism

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. hystérisme)

1. (med.) formă de psihonevroză caracterizată prin instabilitate emotivă, imaturitate afectivă și tulburări somatice a căror origine nu e demonstrabilă; (înv.) isterie.


Paradox

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. paradoxe, gr. paradoxos)

1. enunț contradictoriu și în același timp demonstrabil, părere contrară adevărului unanim acceptat; (p. ext.) ciudățenie.

2. fapt despre care se poate demonstra atât este adevărat, cât și fals.

3. (fiz.) ~ hidrostatic = faptul presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma lui.