Rezultate principale (Denotat.):
Denotat
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dénoté)
1. obiectul denumit de un anumit cuvânt; semnificat.
Rezultate secundare (Denotat.):
Denotaţie
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dénotation, lat. denotatio)
2. semnificaţie (1).
Denotaţională
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dénotationel)
1. semantică ~ă = ramură a informaticii care studiază corectitudinea programelor.
Denotativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dénotatif)
1. (despre sensul cuvintelor) corespunzător denotaţiei; obişnuit, precis.
2. (despre stil) neutru, obiectiv, lipsit de conotaţii.
Conotativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. connotatif)
1. referitor la conotaţie; (despre sensul cuvintelor) suplimentar faţă de denotaţia cuvântului; reieşind din experienţa personală, din context; figurat.
2. (despre stil) dominat de conotaţii.
Conotaţie
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. connotation)
1. (log.) ansamblul caracteristicilor unui obiect; complex de caractere care aparţin unei situaţii concrete.
2. totalitatea sensurilor colaterale ale unui cuvânt care deviază valoarea denotativă.
Constant, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. constant, lat. constans)
1. adj. care rămâne neschimbat; invariabil.
2. capital ~ = parte a capitalului investită în mijloacele de producţie, care nu-şi schimbă mărimea valorii în procesul de producţie.
3. s. f. (mat.) mărime având o valoare invariabilă.
4. (fiz.) mărime care caracterizează un fenomen, material, aparat etc.
5. element al limbajului formal reprezentând un nume socotit fix pentru acelaşi denotat.
Denotativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dénotatif)
1. (despre sensul cuvintelor) corespunzător denotaţiei; obişnuit, precis.
2. (despre stil) neutru, obiectiv, lipsit de conotaţii.
Referent 1
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. référent)
1. obiect, concept la care se referă semnul lingvistic în cadrul denotaţiei.
Semnificat
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. signifié)
1. conţinut semantic, semnificaţia semnului lingvistic; denotat.