Dictionar

Rezultate principale (Denotat.):

Denotat

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dénoté)

1. obiectul denumit de un anumit cuvânt; semnificat.


Rezultate secundare (Denotat.):

Denotaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dénotation, lat. denotatio)

1. (log.) sferă (4).

2. semnificaţie (1).


Denotaţională

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dénotationel)

1. semantică = ramură a informaticii care studiază corectitudinea programelor.


Denotativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dénotatif)

1. (despre sensul cuvintelor) corespunzător denotaţiei; obişnuit, precis.

2. (despre stil) neutru, obiectiv, lipsit de conotaţii.


Conotativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. connotatif)

1. referitor la conotaţie; (despre sensul cuvintelor) suplimentar faţă de denotaţia cuvântului; reieşind din experienţa personală, din context; figurat.

2. (despre stil) dominat de conotaţii.


Conotaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. connotation)

1. (log.) ansamblul caracteristicilor unui obiect; complex de caractere care aparţin unei situaţii concrete.

2. totalitatea sensurilor colaterale ale unui cuvânt care deviază valoarea denotativă.

3. semnificaţie.


Constant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. constant, lat. constans)

1. adj. care rămâne neschimbat; invariabil.

2. capital ~ = parte a capitalului investită în mijloacele de producţie, care nu-şi schimbă mărimea valorii în procesul de producţie.

3. s. f. (mat.) mărime având o valoare invariabilă.

4. (fiz.) mărime care caracterizează un fenomen, material, aparat etc.

5. element al limbajului formal reprezentând un nume socotit fix pentru acelaşi denotat.


Denotativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dénotatif)

1. (despre sensul cuvintelor) corespunzător denotaţiei; obişnuit, precis.

2. (despre stil) neutru, obiectiv, lipsit de conotaţii.


Referent 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. référent)

1. obiect, concept la care se referă semnul lingvistic în cadrul denotaţiei.


Semanaliză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. sémanalyse)

1. analiza sensului unui cuvânt.

2. formă de analiză semiologică care neagă noțiunea de ideologie liberă de denotație și se concentrează asupra modului în care textul creează sens, spre deosebire de ceea ce înseamnă textul.