Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. analogue, lat. analogus, gr. analogos)
1. care prezintă analogie; asemănător, similar.
2. (despre organe animale) cu funcţii identice, dar care se deosebesc ca structură şi origine.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. divergent, lat. divergens)
1. (despre linii, raze etc.) care, pornind dintr-un punct, se depărtează în direcţii diferite.
2. lentilă ~ă = lentilă care împrăştie razele incidente paralele.
3. (mat.; despre un şir de numere) care nu are limită (finită); (despre serii) la care şirul sumelor parţiale tinde spre infinit.
4. (fig.; despre păreri, concepţii, atitudini) care se deosebesc, care sunt contradictorii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. héros, lat. heros)
1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu.
2. (p. ext.) denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe.
3. persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe.
4. ostaș căzut pe câmpul de luptă.
5. persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu.
6. personaj principal al unei întâmplări.
7. (în trecut) erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. idiosyncrasie)
1. predispoziție a cuiva de a reacționa într-un anumit fel la unele alimente, medicamente et cetera; (prin ext.) aversiune față de ceva.
2. (psihologie) ansamblu de caracteristici specifice fiecărui individ (psihice, comportamentale, fizice), care îl deosebesc de ceilalți și care îi determină modul particular de a reacționa la mediul său și la agenții externi; comportament particular sau personalitate psihică specifică fiecărui individ.
3. (farmacologie) dispoziția particulară a unui individ de a răspunde la un tratament, numită și reacție idiosincrasică.
4. (psihologie) dispoziția umană de a experimenta diferit, în funcție de individ, o impresie exterioară sau senzorială.
5. (lingvistică) tendința de a folosi un anumit lexic, în funcție de starea de spirit, pentru exprimarea într-o anumită limbă.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. monohybride)
1. I. (biol.) provenit din monohibridare.
2. II. (biol.) organism, rezultatul încrucișării unor indivizi care se deosebesc printr-un singur caracter.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. homologue)
1. adj. (despre puncte, laturi aparținând fiecare unei figuri) care se află într-o corespondență biunivocă.
2. (biol.; despre organe) care au aceeași structură și origine, dar se deosebesc morfologic și funcțional.
3. (despre substanțe organice) cu funcțiuni și structuri analoage.
4. s. m. (chim.) substanță dintr-o clasă de substanțe care diferă de celelalte prin prezența grupării -CH2-.
5. persoană oficială care deține aceeași funcție cu o alta.