Parte de vorbire: s.f.
Origine: (deplin + -ătate)
1. faptul de a fi deplin, desăvârșit; dezvoltare completă, integrală; perfecțiune, plenitudine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. allodium)
1. (în feudalism) domeniu funciar ereditar în deplină proprietate, scutit de orice sarcini şi deosebit de feudă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. apathie, lat. apathia, gr. apatheia)
1. absență de energie; lipsă de inițiativă; lipsă de interes, indiferență; atitudine pasivă față de tot ce e în jur; indolență, inerție.
2. starea unui suflet care nu reacționează la nicio emoție; impasibilitate.
3. (fil.; la stoici) stare de eliberare deplină a sufletului de orice pasiuni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)
1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. beatitudo, fr. béatitude)
2. stare patologică de euforie permanentă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. calme)
1. adj. în stare de linişte deplină.
2. stăpânit, cumpănit, liniştit; potolit, aşezat.
3. s. n. stare de nemişcare; linişte deplină.
4. ~ ecuatorial = zonă de presiune atmosferică scăzută, a celor două emisfere ale globului terestru, caracterizate prin lipsa vântului şi mişcări ascendente.
5. zonă oceanică în care predomină o vreme complet liniştită sau în care vânturile sunt foarte slabe.
6. stăpânire de sine, linişte; tact în acţiuni etc.; sânge rece.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. certitude, lat. certitudo)
1. siguranţă, convingere, încredere deplină.