depunător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (depune + -/ă/tor)

1. deponent2, depozant (2).

consignator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. consignateur)

1. cel care dă în consignație; depunător.

deponent 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. deponens, it. deponente)

1. depunător de bani, de hârtii de valoare etc.

depozant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déposant)

1. martor care depune mărturie în fața judecătorului.
2. depunător.

levigație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. lévigation)

1. acțiunea de a leviga și rezultatul ei; levigare.
2. acțiune de reducere a anumitor substanțe într-o pulbere impalpabilă după măcinare, cu dispersie într-un lichid și sortare a amestecului (particulele mari depunându-se pe fundul rezervorului, particulele mai fine rămânând în suspensie în lichid de unde se pot extrage după decantare și filtrare).

parolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. parole, it. parola, germ. Parole)

1. cuvânt secret, convențional, mijloc de recunoaștere de către militari, de către depunătorii pe librete de economii la purtător sau între membrii unei organizații conspirative.

pasă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. passe, engl. pass)

1. (sport) trecere a mingii prin lovitură, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing.
2. operație de trecere la executarea unui tur de iluzionism; mișcare a mâinii la hipnotizatori.
3. înaintare către adversar, la scrimă.
4. miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur.
5. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zonă cu pericole (stânci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine.
6. stare, situație (trecătoare).
7. trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează.