Parte de vorbire: s.
Origine: (deranja)
2. (fig.) tulburare a liniştii cuiva; incomodare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déranger)
1. tr. a pune în neorânduială; a face dezordine.
2. (fam.) a-şi ~ stomacul = a face indigestie.
3. (fig.) a tulbura, a stingheri, a jena, a incomoda (pe cineva).
4. tr., refl. a (se) deregla, a (se) defecta.
5. refl. a se osteni pentru cineva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dérangement)
1. perturbare, defect la o maşină, într-un sistem tehnic etc.; defectare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (deranja + -ant)
1. care deranjează, provoacă disconfort.
2. care perturbă buna funcționare, starea sau cursul normal.
Parte de vorbire: vb. tr., refl. (învechit)
Origine: (fr. embêter)
1. a cauza dezagrement; a enerva, a importuna pe cineva; a supăra, a deranja.
2. a resimți plictiseală, a fi plictisit; a (se) plictisi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + izostatic)
1. (despre fenomene) care acţionează în sensul deranjării echilibrului izostatic al scoarţei terestre.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. conturbare)
1. a tulbura o stare liniștită, constantă; a deranja.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. defectus, germ. Defekt)
1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecţiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat, mecanism etc.
5. (fiz.) ~ de masă = diferenţa dintre suma particulelor constitutive ale unui atom şi masa reală a acestuia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. défection, lat. defectio)
1. dezertare, părăsire a unui partid, a unei cauze etc.
2. deranjament care împiedică buna funcţionare a unei maşini, a unui aparat etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (deranja + -ant)
1. care deranjează, provoacă disconfort.
2. care perturbă buna funcționare, starea sau cursul normal.