deschizătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (deschide + -ătură)

1. loc liber pe unde se poate pătrunde în interiorul unui lucru sau prin care se poate vedea; deschidere.

adventiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adventif)

1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.
2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.
3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.
4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.
5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.
6. rădăcină ~ă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.

ajutaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. ajutage, ajoutage)

1. tub scurt și îngust, adaptat la deschizătura de curgere a unor fluide, pentru a regla debitul; duză.
2. dispozitiv pentru reglarea debitului unui lichid sau gaz.
3. lucru adăugat la altul.

ambrazură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. embrasure)

1. deschizătură în peretele unei fortificații, într-un blindaj, care permite tragerea cu armele de foc.
2. deschizătură redusă într-un zid, în care se montează o ușă sau o fereastră.

apertură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aperture, lat. apertura)

1. deschizătură, orificiu.
2. grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii unui fonem.
3. caracteristică a aparatelor microscopice, fotografice etc. dată de unghiul sub care se vede diametrul primei lentile din punctul de intersecție al axei obiectivului cu planul acestuia.

barbacană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barbacane)

1. lucrare de fortificație care protejează capul unui pod, intrarea unei cetăți etc.
2. deschidere înaltă și îngustă în zidul unui turn, al unui coridor.
3. deschizătură mică lăsată din loc în loc în zidăria unei culee de pod, a unui zid de sprijin pentru a permite scurgerea apelor colectate în spatele acestora.

butonieră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. boutonière)

1. deschizătură, tivită pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mică tăietură la reverul unei haine bărbătești.
2. depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom, mărginită de cueste situate față în față.
3. mică incizie în piele care permite accesul în plan subiacent.