Parte de vorbire: s.
Origine: (descompune)
1. acţiunea de a (se) descompune.
2. reacţie chimică în urma căreia o substanţă cu o structură mai complicată trece în substanţe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT descompositio
2. FR décomposition; désagrégation
3. EN decomposition; disintegration
4. DE Zersetzung; Abbau
5. RU рaзложение; рaспaд
6. HU (szét-, fel)bomlás, (meg)romlás
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR pourriture aqueuse de la pomme de terre
3. EN watery wound rot of potato
4. DE Wurzelfäule der Kartoffel
5. RU водянистaя rниль клубней кaртофеля
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR pourriture
4. DE Fäulnis; Zersetzung
6. HU rothadás, szétesés; rothadó, bomló anyag
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. care poate suferi ablaţiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. ammonisation)
1. proces de formare a amoniacului prin descompunerea proteinelor şi a altor compuşi organici din sol sub acţiunea microorganismelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ammonolyse)
1. descompunere a combinaţiilor cu amoniac.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyse, gr. analysis)
1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive.
2. examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor.
5. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică.
6. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (atmosferă + -iza)
1. dezvoltare şi descompunere a rocilor sub influenţa agenţilor atmosferici.
2. (fig.) stare de spirit care se creează în jurul cuiva, a ceva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autotypie)
1. procedeu fotochimic de executare a unui clişeu într-o singură culoare, nuanţele de umbră şi lumină fiind reduse prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii.